Experimente în integritate – Fritz Haber și etica chimiei Understand article

Traducere de: KOMIVES Șoimița Mirela. La un secol după începutul Primului Război Mondial, armele chimice sunt încă de actualitate. Articolul de faţă ia în considerare unele dintre chestiunile etice din spatele moştenirii războiului chimic.

Infanteria australiană
folosind respiratoare sub
forma unor mici cutii (SBR) la
Garter Point, lângă
Zonnebeke, sectorul Ypres,
27 septembrie 1917.

Colecția de Muzeului National
Media/ Wikimedia Commons

Chimia ne-a îmbunătăţit mult viaţa, dar niciuna dintre descoperirile din acest domeniu nu a avut doar efecte pozitive. Consecințele negative ale chimiei, de la poluare la talidomide, au condus la o neîncredere publică în știință și o teamă că cercetările de laborator ale unor chimişti determinaţi vor afecta societatea. Faptul este cu atât mai adevărat în cazul războiului. În urmă cu o sută de ani, la începutul Primului Război Mondial, chimiştii lucrau pentru a-şi ajuta propriile ţări. Povestea chimiei şi a chimiştilor din acea perioadă ne poate ajuta să explorăm o parte din complicata istorie a eticii care stă la baza acestui domeniu până în ziua de azi.

Marea putere și profunda responsabilitate în Era Industrială

Există o reacţie chimică simplă: N2 + H3 ⇌ 2NH3, care pentru mulţi simbolizează tot ce a fost mai bun, dar şi mai rău, din chimia de sfârşit de secol 19 şi început de secol 20. Amestecul, aparent simplu, de azot şi hidrogen, a fost de fapt un triumf al chimiei care i-a adus lui Fritz Haber Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1918. Astăzi, peste 130 de milioane de tone de amoniac sunt produse în fiecare an folosindu-se aşa-numitul procedeu Haber-Bosch, obţinându-se astfel 99% din îngrăşămintele pe bază de azot.

Şi totuşi, pentru mulţi, Haber rămâne o personalitate controversată, care a lucrat şi pentru a produce arme chimice. Deşi cercetările sale în domeniul fixării azotului ne permite să producem mai multă mâncare decât oricând, se consideră că procedeul lui Haber de obţinere a amoniacului a prelungit Primul Război Mondial cu cel puţin 18 luni. Omul care „a obţinut pâine din aer” este o figură controversată.

Fritz Haber (1868–1934)
Prin amabilitatea Arhivelor
Federale Germane / Wikimedia
Commons

Pe parcursul secolului al 19 lea chimia a înflorit, şi odată cu ea, capacitatea chimiştilor de face bine sau rău a crescut la o scară de neimaginat până atunci. Pe măsură ce ştiinţa a îmbunătăţit rapid viaţa şi sănătatea oamenilor, tot ea a creat un spectru care-i ameninţa. Odată cu prelungirea speranţei de viaţă şi a creşterii populaţiei, a fost nevoie de mai multă hrană, însă îngrăşământul epocii, guano-ul bogat în azot din America de Sud, era pe sfârşite. Era nevoie de o nouă sursă de amoniac. În colaborare cu firma germană de produse chimice BASF şi în colaborare cu tânărul om de ştiinţă britanic Robert le Rossignol, Haber a reuşit să obţină, la începutul anilor 1900, prima sinteză a amoniacului, folosind doar hidrogen şi azot – gaze din aerul care ne înconjoară.

Statul german şi succesul său i-au permis lui Haber, fiul unui consilier local evreu din oraşul Wroclaw de astăzi, din Polonia, să îşi urmeze dorinţa de cunoaştere. Haber era un patriot înversunat; astăzi, un astfel de patriotism fervent ne poate părea deplasat, însă pe atunci era ceva normal. Haber însuşi susţinea că pentru simţul apartenenţei la naţiunea germană trebuia să te ajustezi ca la „tot ceea ce este măreţ şi etern” și la vârsta de 24 de ani s-a convertit la Creştinism.

La izbucnirea războiului navele britanice au instituit o blocadă împotriva importului de guano din America de Sud şi astfel producţia industrială de amoniac a devenit vitală pentru hrănirea populaţiei germane. Blocada a fost, de asemenea, o problemă şi pentru producţia de muniţie unde era nevoie de nitraţi. Încă din septembrie 1914, o echipă de experți din care făcea parte şi Haber a fost însărcinată cu găsirea unei soluţii la această problemă; în scurt timp, manufacturile de produse chimice foloseau metoda lui Haber pentru a produce nitraţi pentru explozibili. Dacă poziţia etică a lui Haber poate fi deja pusă în discuţie, următorii săi paşi au fost şi mai controversaţi.

Părintele armelor chimice

Curând a devenit evident că speranţele privind încheierea războiului până de Crăciun nu se vor materializa şi că planificatul conflict fulger devenea unul de durată. Creşterea puterii de foc în sine nu ar fi dus la terminarea rapidă a războiului.

Biblioteca Congresului /
Wikimedia Commons

Pentru patriotul Haber, se pare că toate celelalte considerentele în afară de interesele ţării sale erau secundare. A ajuns la concluzia că noua tehnologie putea să ofere Germaniei un avantaj decisiv care să grăbească sfârşitul războiului. Dacă eforturile lui ar fi fost încununate de succes, războiul s-ar fi putut sfârşi mult mai repede, cu mult mai puţine pierderi de vieţi omeneşti, însă descoperirile lui Haber au devenit unele dintre cele mai controversate părți ale războiului modern – armele chimice.

Armele chimice iritante au fost deja interzise prin Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907, dar Haber nu muncea doar pentru a produce un gaz iritant. El şi-a concentrat eforturile în descoperirea unui gaz care să fie o armă în sine. După teste şi analize extinse, Haber a călătorit la Ypres în aprilie 1915. Acolo a supervizat prima folosire a clorinei, astăzi inexorabil legată de lupta în tranşee din Primul Război Mondial.

Gazul de clorina acționa „eficient”, adică ucidea mii de oameni, dar s-a dovedit a nu fi avantajul militar la care spera Haber. În schimb, armele chimice au devenit doar un alt fel de arme pe parcursul războiului, iar prin încălcarea prevederilor Convenţiilor de la Haga acţiunile Germaniei au oferit Aliaţilor scuza necesară pentru nevoia de a produce propriile gaze toxice.

La scurt timp după întoarcerea lui Haber de la Ypres, soţia sa s-a sinucis ca formă de protest împotriva muncii sale. Se pare că loialitatea chimistului faţă de cauza germană a rămas neştirbită şi că a doua zi după moartea soţiei a plecat pentru a superviza utilizarea clorinei pe Frontul de Est.

Moştenirea etică a lui Fritz Haber

Câmp de maci din Flandra
Pentru imagine, multumim Tijl
Vercaemer / Flickr

Generaţiile ulterioare, care s-au bucurat de efectele îngrăşămintelor pe bază de amoniac, pot avea o viziune mai moderată asupra rolului lui Haber decât l-au avut contemporanii săi, inclusiv soţia sa, Clara. În 1918, imediat după încheierea Primului Război Mondial, lui Haber i s-a decernat Premiul Nobel pentru Chimie dar eforturile sale în interes de război erau cunoscute şi au existat proteste împotriva decernării premiului. Totuşi, Comitetul Nobel a recunoscut faptul că, pe lângă contribuţia sa la crearea de arme, cercetările lui Haber asupra sintetizării amoniacului au făcut din el un om care „a adus mari beneficii umanităţii”.

Munca lui Haber ilustrează ideea responsabilităţii individuale. Deşi unele dintre cercetările sale au provocat şi erau menite să provoace suferinţă, altele au adus beneficii umanităţii. După toate criteriile etice să faci bine altora este condiderat ca fiind ceva pozitiv însă se poate argumenta că astfel de fapte bune sunt anulate de un comportament neetic și dăunător.

Clara Immerwahr

Clara Immerwahr
(1870–1915)

Pentru imagine, multumim
Wikimedia Commons

Înainte de a se căsători cu Fritz Haber, Clara Immerwahr a fost ea însăşi un chimist de succes. De fapt, a fost prima femeie care a obţinut un doctorat în chimie în Germania. Conform cutumelor sociale ale vremii, o femeie nu putea spera să devină mai mult decât asistent de laborator. După căsătoria cu Fritz, Clara s-a simţit tot mai sufocată şi a descoperit că rolul de soţie şi mamă devine tot mai mult incompatibil cu, cariera sa în cercetare. Totuşi, a continuat să lucreze împreună cu soţul ei în spatele uşilor închise şi a continuat să ţină prelegeri pentru femei.

Căsătoria lor trecea deja printr-o serie de dificultăţi atunci când Fritz a început să lucreze pentru război. Ca pacifistă, Clara Immerwahr l-a implorat să înceteze munca asupra armelor chimice şi apoi a denunţat faptul public, declarând că era o „pervertire a idealurilor ştiinţei”. El a răspuns denunţând-o ca trădătoare.

Anul acesta, Clara Immerwahr a făcut obiectul unui film biografic de succes la televiziunea germană.

Evenimente din timpul celui de al doilea război mondial, multe dintre ele depinzand de munca oamenilor de știință, cum ar fi utilizarea armelor atomice și evenimentele Holocaustului, au fost mult mai mari și mai teribile decât oricând înainte. Societatea a fost silită să reevalueze dacă conștiința individuală ar putea fi suficientă pentru a reglementa activitatea oamenilor de știință. În 1947 s-a elaborat Codul Nürnberg , care stabilea principiile ce trebuiau considerate în cercetarea științifică, asupra subiecților umani. Tuturor cercetărilor, indiferent dacă este sau nu, vorba de subiecte care privesc viață, li se cere acum să se conformeze principiilor de etică a cercetării, care iau în considerare atât fiabilitatea rezultatelor cât și impactul etic al metodelor de cercetare. Etica de cercetare precizează standardele de integritate ce se așteptau de la fiecare cercetător și îl obligă pe acesta de a fi deschis controlului efectuat de către ceilalți. Cu toate acestea, nu putem fi niciodată cu adevărat siguri de impactul pe care munca noastră îl are și la ce ar putea folosi ceilalți rezultatele muncii noastre.

 

​Istoria etică a Premiilor Nobel

Un alt chimist obligat să-și reevalueze natura etică a muncii sale a fost Alfred Nobel, al cărui nume este astăzi cel mai adesea asociat premiilor Nobel, care de altfel sunt finanțate de moștenirea lăsată de el. Nobel a făcut avere producând dinamită, iniţial pentru activităţi miniere. Totuşi, societatea suedeză a criticat folosirea dinamitei în război, după cum Nobel a observat cu stupoare atunci când ziarele i-au publicat din greşeală necrologul cât încă era în viaţă. Poate din cauza acestor critici, atunci când Nobel chiar a murit, acesta a fondat prin testament premiile care îi poartă numele.

Download

Download this article as a PDF

Resources

  • Procesul Haber ajută pentru a hrănii lumea, dar a luat tributul său de la mediu. Pentru a afla mai multe, urmăriți lecția lui Daniel Dulek privind „Procesul Haber” la TED-Ed.

  • Un film recent de scurt metraj despre Fritz Haber, denumit „Haber”, este acum disponibil pe DVD. Realizatorii filmului au realizat, de asemenea, resurse gratuite pentru profesori, inclusiv evaluările științifice ale descoperirilor lui Haber și dezbaterile etice asupra mediului.

  • Site-ul Primului Războiului Mondial, care se descrie ca fiind o istorie multimedia a Primul Război Mondial, are de asemenea, o pagină interesantă cu privire la dezvoltarea și utilizarea armelor chimice în perioada conflictului.

  • Site-ul Premiului Nobel conține informații despre toți laureati ai premiului Nobel și Alfred Nobel însuși, inclusiv un articol ce explora gândurile lui Alfred Nobel despre război și pace.

Author(s)

Jane Essex este lector în Științe ale Educației la Universitatea Keele din Marea Britanie. Dupa ce a absolvit Scoala de Farmacie din Londra, ea a absolvit studile postuniversitare în Educație și s-a calificat ca profesor de științe cu specialitate în chimie. În timp ce preda, Jane a studiat pentru o diplomă de masterat în Educație și mai târziu a finalizat un doctorat în educație. Jane este interesată de toate aspectele legate de educația științifică, cu un accent major pe chimie iar în sens mai lar pe, abordarea interdisciplinară a științelor. Ea este specializată în studiul istoriei, filozofiei și eticii în știință, și a moduui în care aceste probleme pot fi cel mai bine prezentate în școală.

Laura Howes este editor al Science in School. A studiat chimia la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, iar apoi s-a alăturat societății de învățare din Marea Britanie pentru a incepe lucrul la publicațiile științifice și jurnalism. În 2013, s-a mutat în Germania și la Laboratorul European de Biologie Moleculara a înceaput munca la Science in School.


Review

Printr-o abordare interdisciplinară, articolul de faţă analizează beneficiile şi riscurile legate de cercetarea ştiinţifică. Articolul ar putea oferi informații generale importante pentru prezentări orale sau proiecte.


Angela Köhler, Romain-Rolland-Gymnasium, Germania




License

CC-BY-NC-ND