Orori sănătoase: beneficiile paraziţilor Understand article

Tradus de Mircea Băduţ. Matt Kaplan investighează ororile care locuiesc înlăuntrul nostru – ar trebui să ne schimbăm viziunea despre ele?

Capul viermelui-panglică
este dotat cu două inele cu
cârlige şi patru ventuzede cu
care se prinde de intestinul
gazdei

Pentru imagine, multumim
Institutul de Parazitologie,
Universitatea din Berna, Elveţia

Definiţia a ce înseamnă om sănătos a fost una cumva stabilă pentru mai mult de o sută de ani. În general, dicţionarele descriu sănătatea organismului ca fiind o stare lipsită de infirmitate şi de boală, însă cercetări derulate în ultimul deceniu încep să arunce o umbră de îndoială asupra acestei definiţii clasice, ca rezultat al unor studii ce sugerează că diverse organisme cauzatoare de boli joacă totuşi un rol cheie în gestionarea sănătăţii la multe animale.

Unul dintre cele mai evidente exemple îl oferă viermii-panglică paraziţi din genurile Anthobothrium şi Paraorigmatobothrium. Ca oricare alt vierme-panglică, ei absorb nutrienţi din hrana digerată în timp ce locuiesc în intestinul animalului parazitat.

Totuşi, în loc să locuiască în abdomenul câinilor, pisicilor sau oamenilor, aceşti viermi îşi duc traiul în intenstinele rechinilor, jefuind aceşti prădători prin absorţia de nutrienţi. În timp ce câţiva din aceşti viermi-panglică doar forţează animalul pe care îl infestează să se hrănească mai des, cei mai mulţi provoacă şi stări de boală animalelor gazdă.

Însă cercetările coordonate de Masoumeh Malek la Universitatea din Teheran, Iran, a revelat faptul că aceşti viermi paraziţi ar putea să furnizeze un serviciu esenţial gazdei.

Un rechin
Pentru imagine, multumim
qldian / iStockphoto

După disecarea a 16 rechini-cu-faţa-albă (Carcharhinus dussumieri) găsiţi în Golful Persic şi după extragerea viermilor-panglică, echipa de cercetători a comparat concentraţiile unor compuşi din interiorul ţesuturilor rechinilor şi ale viermilor. Astfel s-a descoprit că viermii prezentau, în mod uimitor, cantităţi de metale toxice (cadmiu şi plumb) de 278 până la 455 de ori mai mari decât cele din corpurile rechinilor.

Astfel că viermii paraziţi, în timp ce fură nutrienţii din intestinele rechinilor, probabil că le oferă un serviciu incalculabil, funcţionând ca filtre care protejează rechinii de otrăvirea cu metale grele (Malek et al., 2007).

Astfel de descoperiri aruncă o umbră de confuzie asupra definiţiei de parazit. Se presupunea că paraziţii îşi iau ceea ce au nevoie, afectează între timp gazda, şi nu oferă nimic în schimb. Spre deosebire de organismele numite ‘mutualiste’ care oferă un beneficiu gazdei şi primesc ceva în schimb, organismele numite ‘comensuale’ furnizează un beneficiu gazdei dar nu primesc nimic în schimb. Este însă dificil de determinat ce rol joacă viermii din rechini, care sunt consideraţi în mod tradiţional ca fiind paraziţi. Iar o astfel de confuzie nu este unică la paraziţii de rechin; mulţi paraziţi care au obiceiul de a folosi corpul oamenilor ca gazdă ridică astfel de întrebări.

Putem folosi paraziţii pentru
a îmblânzi agresivitatea
sistemului imunitar?

Pentru imagine, multumim
Eraxion / iStockphoto

Confuzia a apărut în anii 1970, când cercetătorul John Turton, de la Consiliul de Cercetare Medicală al Marii Britanii, suferind de o alergie cronică, a decis să se infesteze intenţionat cu viermele parazit Necator americanus. Actul său ar putea suna nesăbuit, însă cercetătorul bănuia că având paraziţi cu care să lupte, sistemul său imunitar îşi va schimba comportamentul şi îşi va reduce reacţiile. În mod remarcabil, experimentul lui Turton a funcţionat conform aşteptărilor, iar el a descris în revista medicală Lancet cum reacţiile alergice i s-au redus pe durata celor doi ani cât paraziţii au trăit în interiorul său (Turton, 1976).

Logica din spatele acţiunilor lui Turton se bazează pe ideea că alergiile, eczemele şi astmul sunt supra-reacţii ale sistemului imunitar. În condiţii normale, sistemul imunitar caută acele micro-organisme dăunătoare şi le distruge. Însă, în cazul pacienţilor suferind de alergie, eczeme sau astm, sistemul imunitar nu atacă doar micro-organismele dăunătoare, ci şi ceea nu constituie o ameninţare reală.

Strănutul poate fi consecinţa
unui sistem imunitar supra-
reactiv

Pentru imagine, multumim
BigPappa / iStockphoto

Viermii paraziţi, deoarece au petrecut milioane de ani fiind atacaţi de sistemul imunitar al gazdei, şi-au dezvoltat în timp un mecanism de apărare care îi ajută să-l contracareze. Unul dintre cele mai eficiente mecanisme este eliberarea unui compus specific capabil să desensibilizeze răspunsul imunitar al gazdei, determinând sistemul imunitar să detecteze mai puţini invadatori în organism, scăzând astfel şansa ca paraziţii să fie hărţuiţi.

Slăbirea sistemului imunitar ne poate părea ca fiind un lucru rău. În anumite limite chiar este, mai ales când paraziţii profită de aceasta. Totuşi, cercetătorii de la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie, presupun că, după milioane de ani de evoluţie, sistemul imunitar al omului este atât de obişnuit cu atacurile paraziţilor încât, în absenţa lor, uneori funcţionează defectuos, devenind in extremis agresiv.

Deşi cercetarea lui John Turton a fost relevantă, experimentul său a implicat un singur participant. Însă adevărata cercetare ştiinţifică presupune studii cu mai mulţi participanţi, şi experimente repetate pentru a confirma rezultatele. David Pritchard şi colegii săi de la Şcoala de Farmaciew1 din cadrul Universităţii din Nottingham, Marea Britanie, derulează o astfel de cercetare.

De câţiva ani, echipa lui Pritchard a studiat prevalenţa alergiilor şi a astmului atât în ţările în curs de dezvoltare, unde viermii paraziţi sunt obişnuiţi, cât şi în ţările dezvoltate, unde ei sunt aproape absenţi. Cercetătorii au confirmat rezultatele multor colegi, revelând faptul că alergiile sunt deseori absente în regiunile în care viermii paraziţi convieţuiesc cu oamenii. Aceasta ar putea sugera că paraziţii protejează oamenii de alergii şi de astm, dar – datorită multor alte condiţii diferite între ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate, condiţii care pot juca un rol semnificativ – este imposibil de afirmat cu certitudine acest lucru.

Astmul
Pentru imagine, multumim
CT757fan / iStockphoto

Singura modalitate de a afla cu siguranţă dacă astfel de paraziţi chiar joacă un rol în menţinerea funcţională a sistemului imunitar uman ar consta în infectarea cu viermi paraziţi a unui număr mare de persoane suferind de alergii, eczeme sau de astm, şi în a monitoriza îndeaproape starea lor de sănătate, pentru a observa dacă alergiile sau astmul devin mai puţin severe, comparativ cu un grup de control de persoane suferinde care să nu fi fost infectate.

Astfel de experimente cu astmatici sunt în derulare în Nottingham. De asemenea, studiile cu viermi vor continua, în funcţie de modul în care pacienţii vor răspunde la tratament.

Desigur, chiar dacă cercetările dovedesc că paraziţii pot ajuta la tratarea stărilor alergice, rămâne chestiunea dacă oamenii ar dori să urmeze calea lui John Turton, să înghită larve de viermi ca medicament. Din fericire, nu vor fi nevoiţi să o facă: la Universitatea Strathclyde din Glasgow, Marea Britanie, o echipă de cercetători condusă de William Harnett experimentează o proteină complexă sintetizată de un vierme parazit (Acanthocheilonema viteae) care infectează rozătoarele. Studiile lor sugerează că şi în absenţa viermelui, proteina izolată are puterea de a reduce inflamaţiile alergicew2.

Deşi sunt necesare multe eforturi pentru a înţelege pe deplin cum acţionează de fapt această proteină, există un potenţial concret în încercarea de a folosi proteinele paraziţilor pentru a controla stări precum alergia, astmul sau eczema. Va fi publicul un pic mai receptiv la soluţia aceasta?

Download

Download this article as a PDF

References

Web References

Resources

Author(s)

Matt Kaplan este jurnalist de ştiinţă profesionist, activând în Londra, Marea Britanie, şi în Los Angeles, California, SUA. El scrie regulat despre o gamă de subiecte, de la paleontologie şi paraziţi, până la virusologie şi viticultură. Când nu este blocat în spatele unui birou, el aleargă în expediţii prin sălbaticii din regiuni întinse ale lumii. Vedeţi web-site-ul săuw3.
Matt renunţă de obicei la onorariile cuvenite pentru articolele sale din Science in School.


Review

Acest articol constituie o excelentă introducere în diferitele tipuri de interacţiuni dintre organisme şi poate fi folosit în multe feluri.

n articol sunt discutate câteva tipuri de paraziţi. Unde întâlnim paraziţi în viaţa de fiecare zi? Elevi ar putea, de exemplu, să se gândească la endoparaziţi precum viermii din pisici, câini sau din peştii de acvariu, sau la ectoparaziţi precum căpuşele, păduchii sau lipitoriile. În care sistem organic sălăşuiesc aceşti paraziţi şi ce efect au ei asupra organismelor gazdă? Elevii ar putea investiga pericolele şi foloasele lipitoriilor de-alungul istoriei. Ei ar putea studia şi ciclul de viaţă al unui parazit particular, şi să se gândească la modul în care anatomia i s-a adaptat la modul de viaţă.

Deoarece articolul prezintă şi interacţiunea paraziţiilor cu sistemul imunitar, poate fi folosit pentru a iniţia o discuţie despre sistemul imunitar, despre constituenţa sa şi despre mecanismele respective. Ce se poate spune despre situaţiile când însuşi sistemul imunitar cauzează probleme? Cât ştiu elevii despre astm şi despre alergii? Suferă vreunul dintre ei de alergii? Care sunt cauzele, cum pot fi aceste alergii tratate pe termen lung, şi cum ar trebui elevii să reacţioneze în cazul unei urgenţe?

Autorul introduce apoi ideea folosirii paraziţilor sau a unui extract de paraziţi pentru a trata afecţinile alergice. Cât ştiu elevii despre medicina convenţională? Poate că s-ar potrivi o discuţie despre antibiotice şi despre rezistenţa bacteriilor, precum şi despre ideea că paraziţii ar putea fii, în viitor, folosiţi ca o alternativă sau ca un medicament suplimentar. Elevii ar putea discuta şi despre modul în care sunt realizate şi testate tratamentele moderne (vedeţi Garner & Thomas, 2010).

Ar trebui ca tratamentele să fie testate numai pe volutnari, sau ar fi datoria tuturor cetăţenilor să suporte astfel de teste? Cine ar trebui să plătească aceste cercetări şi cine ar trebui să beneficieze de ele? Este firesc ca descoperirile medicale să fie protejate prin patentare? Ce părere au elevii despre patentarea unor aspecte precum secvenţele genetice sau organismele modificate genetic?


Morten Schunck, Danemarca




License

CC-BY-NC-ND