Ştiinţa pe scenă: numărătoare inversă până la festivalul internaţional Inspire article

Tradus de Mircea Băduţ. 'Science on Stage' (Ştiinţa pe scenă) îi reuneşte pe mulţi dintre cei mai inovativi şi mai inspiratori profesori de ştiinţe din Europa. Andrew Brown trece în revistă câteva dintre cele mai recente activităţi de la nivel naţional ale festivalului…

Construirea reflectorului
parabolic

Pentru imagine, multumim
Guillaume Lebatard

‘Science on stage’ (Ştiinţa pe scenă) oferă o platformă pentru profesorii de ştiinţe din Europa pentru a-şi face cunoscute ideile, modalităţile şi performanţele de predare. Trecând prin evenimente de preselecţie la nivel naţional, profesorii concurează pentru locuri la festivalul internaţional Science on Stage, care se ţine anul acesta în Copenhaga, Danemarca, pe 16-19 apriliew1. Festivalul din 2011, având ca motto ‘Science teaching: winning hearts and minds’ („Predarea ştiinţelor: câştigând inimi şi minţi”), va reuni 350 de profesori de ştiinţe din Europa.

Franţa: Curry-ul gătit solar şi muzicalitatea Soarelui

Balonul se dezumflă când
sticla de metal la care este
ataşat este scufundată în
azot lichid

Pentru imagine, multumim
Ioannis Gatsios

Organizatorii francezi ai Science on Stage, Science à l’Ecolew2, s-au corelat cu un concurs naţional de ştiinţe pentru elevi din şcoli şi licee, numit CGenial. Astfel, pe 15 mai 2010, 81 de proiecte au fost prezentate la Nantes, şi atunci 12 profesori au fost selectaţi pentru a participa la festivalul internaţional Science on Stage de anul acesta.

Gătitul cu energie solară
Pentru imagine, multumim
Guillaume Lebatard

Guillaume Lebatard şi Amandine Sultana relatează cum elevii lor, cu vârste de 11-12 ani, au folosit doar o antenă de TV-satelit şi o folie de aluminiu pentru a obţine o gustare apetisantă şi aburindă. Folia a fost utilizată pentru a căptuşi suprafaţa antenei, creând astfel un reflector parabolic capabil să concentreze energia Soarelui. Acest cuptor solar a generat suficientă putere pentru a fierbe apa şi chiar pentru a găti un delicios curry cu carne de pasăre!

Profesorul de matematică Francis Loret şi-a provocat cei 14 elevi ai săi la o luptă împotriva sa în cea mai mare cursă virtuală de navigare maritimă pe Internet, Vendée Globew3. Le-a dat elevilor lecţii despre principiile navigării maritime, meteorologie şi despre interpretarea hărţilor meteorologice. Ei au avut de furcă cu conceptele neobişnuite ale geometriei sferice, care stau la baza calculelor necesare navigării în cursă. Din cei 340000 de participanţi din întreaga lume, cel mai bun elev a lui Francis a ocupat la final un impresionant loc 216.

Mozart, Bach, Beethoven, Rahmaninov… şi Soarele? Cine s-ar fi gândit că, pe lângă faptul că susţine viaţa pe planeta Pământ, Soarele produce şi muzică? Elevii profesorilor Jean-Michel Laclaverie şi Elisabeth Martre au studiat frecvenţa vibraţiilor emise de Soare şi le-au folosit pentru a demonstra modul în care această „muzică” seamănă cu cea produsă de instrumente muzicale mai tradiţionale.

Elias Kalogirou demonstrează
de ce un curcubeu are formă
de arc

Pentru imagini, multumim Elias
Kalogirou

Grecia: Curcubee şi planeta Marte

Pe 15-16 octombrie 2010, 3000 de vizitatori – din care 2000 de elevi – s-au strâns la evenumentul elen al Ştiinţei pe scenăw4, derulat la Centrul de laboratoare pentru Ştiinţe Fizice din Aigaleo, la vest de Atena. Acolo, profesori şi elevi din toată Grecia au prezentat 110 proiecte de liceu, inclusiv demonstraţii de laboratoare.

Profesorul de fizică Elias Kalogirou a prezentat modul în care elevii săi au derulat experimente menite să explice minunea curcubeului folosind cunoştinţe din optică; de ce este colorat curcubeul, de ce are formă de arc, şi cum poate fi creat un curcubeu în sala de clasă? (Elias a scris şi un articol despre chimie pentru Science in School: accesaţi Kalogirou, 2010.)

Folosind materiale ordinare, Ioannis Gatsios a construit zece dispozitive didactice pentru a demonstra eleviilor săi comportamentul gazelor. Unul dintre acesta constă dintr-un balon umflat ataşat la o sticlă metalică. Când sticla este introdusă în azot lichid, la -190 °C, balonul se dezumfă, ilustrând că volumul unui gaz se reduce odată cu scăderea temperaturii.

Theodoros Pierratos îşi încurajează elevii să gândească precum astornauţii. Le-a cerut să ia în calcul tot ceea ce este necesar pentru o excursie pe Marte şi pentru a trăi pe suprafaţa planetei. Experimentele de la şcoală i-au ajutat să răspundă unor întrebări cheie: cum este afectat echipamentul electronic de către vânturile solare, şi cum putem produce energia necesară menţinerii unei baze locuite pe Marte? (Lucrarea lui Theodoros a fost de asemenea prezentantă în revista Science in School: accesaţi Patterson, 2009.)

Participarea la festivalul internaţional

Cercetând cum infuenţează
vântul soral echipamentul
electronic

Pentru imagine, multumim
Theodoros Pierratos

La fiecare eveniment „Ştiinţa pe scenă” de la nivel naţional, un anumit număr de profesori au fost selectaţi să-şi reprezinte ţara la festivalul internaţional Science on Stage din Copenhaga. (Pentru aceştia participarea este gratuită.)

Pentru alţi profesori de ştiinţe doritori să participe la festivalul internaţional s-a pus la dispoziţie un număr de locuri pentru care înregistrarea se plăteşte. Vedeţi web-site-ul Science on Stagew5 pentru detalii.

Download

Download this article as a PDF

References

Web References

Resources

  • După fiecare din festivalurile internaţionale Sciente on Stage (şi festivalurile „Fizica pe Scenă” care le precede), delegaţia irlandeză a editat câte o carte descriind cum şi-au derulat experimentele favorite. Aceste cărţi pot fi descărcate gratuit prin web-site-ul Science on Stage Ireland: www.scienceonstage.ie/resources/

Institution

Science on Stage

Author(s)

Andrew Brown a absolvit recent Universitatea din Bath, Marea Britanie, cu un titlu în biologie moleculară şi celulară. El şi-a întrerupt studiile universitare pentru un an pentru a lucra la o companie agro-chimică, Syngenta, unde s-a specializat în microscopie optică şi electronică. Andrew lucrează acum ca intern pentru Science in School, la Laboratorul European de Biologie Moleculară din Heidelberg, Germania.




License

CC-BY-NC-ND