|
Categories:
Topics:
Tools
Doar efect placebo?Submitted by minh on 22 February 2012
Tradus de Mircea Băduţ
Efectul placebo este deseori considerat a fi mai degrabă un fenoment psihologic decât unul fiziologic – pacienţii doar cred că se simt mai bine. Dar este mai mult de atât, după cum au arătat testele clinice. Într-un studiu din Suedia pe pacienţi cu probleme de inimă, celor din grupul de control placebo li s-a pus un “pacemaker” identic cu cel al celor din grupul de tratament, dar – fără să fie încunoştinţaţi – dispozitivul a fost stins. După trei luni, surprinzător, simptomele pacienţilor din ambele grupuri erau ameliorate. Mai mult, cercetătorii au putut măsura îmbunătăţirea clinică la pacienţii din grupul de control palcebo ca o creştere reală a fluxului de sânge din inimă (Linde et al., 1999). Dar contextul psihosocial poate fi de asemenea determinat de intensitatea şi tipul efectului placebo. De exemplu, numărul, culoarea şi chiar ambalajul tabletelor influenţează efectele lor (pentru detalii despre cercetările din spatele acestor observaţii, vedeţi informaţiile de asistenţă on-linew1). Într-un studiu din Statele Unite, în care la jumătate dintre participanţi li se administra o pastilă inertă de zahăr şi la jumătate li se aplica un tratament pseudo-acupunctură (acul nestrăpungând de fapt pielea), efectul acupuncturii a fost net superior tratamentului cu pastile la ameliorarea durerii, deşi tabeltele i-au ajutat pe pacienţi să adoramă (Kaptchuk, 2006). Cum de contextul psihosocial determină modificări neurobiologice în creier? Când un pacient aşteaptă un tratament terapeutic, în organism sunt eliberaţi neurotransmiţători. Aceştia se cuplează cu receptorii corespunzători, cauzând eliberarea mai multor molecule în creier şi în alte organe, printre care hormoni, mediatori imuni şi alţi neurotransmiţători, împreună determinând modificări fiziologice care pot genera un efect terapeutic. Studiile lui Benedetti asupra durerii şi afecţiunilor motorii ilustrează că modificările neurobiologice pot lua multe forme: „Dacă te aştepţi să-ţi scadă durerea, organismul secretă opioizi endogeni. Dacă te aştepţi la o îmbunătăţire loco-motorie, în organism se eliberează un alt neurotransmiţător, dopamina.” (Figura 2). ![]() Figura 2: Când pacienţiilor afectaţi de Parkinson, ale căror creiere au un nivel redus de dopamină, li s-a spus că funcţiile motrice le vor fi stimulate, s-a constatat o eliberare intensă de dopamină într-o regiune a creierului numită striaţia dorsală (de la Fuente-Fernández & Stoessl, 2002). Figura prezintă imaginea obţinută prin scanare PET (tomografie cu emisie de pozitroni) a creierului unui pacient cu Parkinson, în care se identifică o cantitate de substanţă numită raclopridă – un compus chimic ce concurează cu dopamina pentru receporii de cuplare – înainte (stânga) şi după (dreapta) administrarea unui placebo. Culoarea roşie mai puţi intensă (dreapta) indică o creştere în nivelul dipaminei, care inhibă cuplarile raclopridei Retipărit din articolul lui de la Fuente-Fernández R, Stoessl AJ. (2002) “The placebo effect in Parkinson’s disease” (Efectul placebo în boala lui Parkinson). Trends in Neuroscience 25(6): 302-306. doi: 10.1016/S0166-2236(02)02181-1. Copyright 2002, cu permisiunea Elsevier “Dar întrebarea crucială”, explică Benedetii, „este cum de ceea ce creierul aşteaptă declanşează eliberarea de neurotransmiţători.” În prezent, el admite că nu avem un răspuns definitiv la această chestiune, dar au fost studiate în mod deosebit două mecanisme (Figura 3): ![]() Figura 3: Efectul placebo: de la contextul psihosocial la răspunsul terapeutic. Contextul psihosocial dictează creierului pacientului să întâmpine un efect terapeutic. Ca răspuns, în creier au loc evenimente neurobiologice prin mecanisme inconştiente şi/sau conştiente,determinând eliberarea unor molecule executorii. Acestea cauzează modificări fiziologice în creier şi în alte organe, modificări ce pot genera un efect terapeutic Pentru imagine, multumim Nicola Graf
![]() Figura 4: Vedere laterală schematică a creierului prezentând regiunile implicate în răspunsul condiţionat (cortexul dorso-lateral prefrontal) şi în răspunsurile la recomepensă şi respectiv anxietate (nucleii accumbieni şi respectiv cortexul orbito-frontal) pe durata efectului placebo Pentru imagine, multumim Nicola Graf Ambere reţele, a anxietăţii şi a recompensei, controlează multe căi biochimice şi organe asociate. În studiul cu pacemaker-ul stins, starea inimii la pacienţii din grupul placebo se crede că s-a îmbunătăţit deoarece ei erau mai puţin anxioşi iar acest lucru producea nivele mai reduse de hormoni de stress cateholaminici, despre care se ştie că alterează funcţionarea inimii.
Aspectul este revoluţionar: idea că efecacitatea medicamentelor poate fi afectată profund de contextul în care sunt administrate. Pentru profesiunea de medic, provocarea va fi găsirea celei mai eficiente şi etice utilizări a efectului placebo. Cassetă (activitate în sala de clasă): Teme de discuţie
Mulțumiri This article is based on an interview and a lecturew2 given at the European Molecular Biology Laboratory (EMBL), in Heidelberg, Germany, by Fabrizio Benedetti, professor of physiology and neuroscience at the University of Turin Medical School and at the National Institute of Neuroscience in Italy. Colloca L, Benedetti F (2005) Placebos and painkillers: is mind as real as matter? Nature Reviews Neuroscience 6: 545-552. doi: 10.1038/nrn1705 de la Fuente-Fernández R, Stoessl AJ (2002) The placebo effect in Parkinson’s disease. Trends in Neurosciences 25(6): 302-306. doi: 10.1016/S0166-2236(02)02181-1 Hayes E (2010) The science of humour: Allan Reiss. Science in School 17: 8-10. www.scienceinschool.org/2010/issue17/allanreiss Kaptchuk T (2006) Sham device versus inert pill: randomised controlled trial of two placebo treatments. British Medical Journal 332: 391-394. doi: 10.1136/bmj.38726.603310.55 Linde C et al. (1999) Placebo effect of pacemaker implantation in obstructive hypertrophic cardiomyopathy. PIC study group. Pacing in cardiomyopathy. American Journal of Cardiology 15: 903-907. doi: 10.1016/S0002-9149(98)01065-0 Referințe in web w1 – Informaţii utile cu detalii despre studiile privind efectul placebo sunt disponibile pentru descărcare în formatele Word şi PDF. w2 – Un film video cu lecţia susţinută de Fabrizio Benedetti este disponibil pe web-site-ul EMBL (www.embl.de) sau prin web-link-ul direct: http://tinyurl.com/3tc4tf5 Informatii adiționale O emisiune radio realizată de medicul şi scriitorul de ştiinţă Ben Goldacre despre efectul palcebo şi implicaţiile lui în medicina convenţională poate fi găsită prin: www.bbc.co.uk/radio4/science/placebo.shtml
O recenzie a cărţii Bad Science a domnului Ben Goldacre, carte ce include şi un capitol fascinant despre efectul placebo:
Un strălucitor articol despre ravagiile efectului placebo asupra industriei faramceutice:
Dacă v-a plăcut articolul, puteţi răsfoi colecţia completă de articole pe teme medicale publicate în Science in School: www.scienceinschool.org/medicine Andrew Brown a absolvit de curând biologia moleculară şi celulară la Universitatea din Bath, Marea Britanie. Pe parcursul studiilor el a întrerupt un an pentru a lucra la compania agrochimică Syngenta, unde s-a specializat în fotonică şi în microscopie electronică. Lucrează acum ca intern pentru Science in School, la sediul Laboratorului European de Biologie Moleculară din Heidelberg, Germania. Recenzie Deşi cuvântul ‘placebo’ este probabil familiar celor mai mulţi oameni, sunt şanse ca nu mulţi să îl ştie cu adevărat. Autorul articolului ajută cititorul să înţeleagă ce este efectul palcebo şi ce face el, inclusiv căile complexe prin care el ajută pacienţii să se însănătoşească. Articolul va fi de cel mai mult folos la studierea sistemului nervos în disciplinele de biologie în şcolile secundare şi în licee. Activităţile de clasă recomandate vor fi în mod special utile profesorilor. Întrebările sugerate sunt potrivite pentru elevii de la biologie în sesiuni de discuţii deschise întregii clase, pentru proiecte pe grupe mici, sau chiar pentru teme individuale pentru acasă. Întrucât conţinutul articolului nu este pur ştiinţific, dar atinge şi aspecte etice, el poate constitui un excelent material pentru discuţii la orele de psihologie şi de ştiinţe sociale. Michalis Hadjimarcou, Cipru
|