|
Categories:
Topics:
Tools
Spectacol cu experimente în ciclul primarSubmitted by rau on 22 December 2008
Tradus de: Komives Şoimiţa, Şcoala „Nicolae Titulescu” Cluj-Napoca Romania
Nu este vorba despre nicio tehnică new-age de relaxare prin tehnică ci despre Bristol ChemLabSw1 – un program desfăşurat de Catedra de Chimiea Universităţii din Bristol cu scopul de a aduce ştiinţa, în special chimia, mai aproape de mase. Dorim să spulberăm o serie de mituri care circulă în legătură cu ştiinţa, şi care spun că aceasta ar fi plictisitoare, ternă, periculoasă şi/sau distructivă. Dorim de asemenea ca marele public să vadă cu ce anume ne ocupăm noi de fapt. Iar una dintre activităţile pe care le organizăm e vizitarea de şcoli primare. Acţiunea începe prin încărcarea echipamentului, inclusiv a baloanelor umplute cu hidrogen şi heliu, în maşina lui Tim Harrison – o maşină mare, din fericire. Ajungând la şcoală, despachetăm şi ne instalăm în holul şcolii pentru a face o demonstraţie completă. Copiii (între 4 şi 11 ani) încep să sosească, uitându-se la noi cu uimire şi cu o anticipaţie plină de entuziasm. De îndată ce se liniştesc un pic, şi după ce instalăm nişte panouri transparente de protecţie în faţa primelor rânduri – nu din necesitate, ci mai degrabă dorind să obţinem un anumit efect – Tim începe. Întâi le testează cunoştinţele întrebându-i din ce gaze e compus aerul. Apoi îi uimeşte cu experimentele cu nitrogen lichid, îi lasă cu gura căscată prin seria reacţiilor colorate, îi face să chicotească cu fântâna de bule (slavă Domnului că există substanţele de curăţare) şi termină în forţă, făcând să explodeze baloanele cu hidrogen cu ajutorul unei flăcări. Desigur, publicul reacţionează vehement în această secţiune a programului. Copiii aplaudă la vederea mingii de foc, atunci când balonul cu hidrogen este aprins, şi îşi manifestă puternic dezaprobarea faţă de plictisitorul şi inertul balon de heliu care nu face altceva decât să pocnească! Pentru o vreme, entuziasmul ia o pauză. Noi curăţăm zona, în timp ce Tim este asaltat de întrebările copiilor şi profesorilor. De-abia avem timp pentru o ceaşcă de ceai, şi spectacolul merge mai departe…. Pentru clasele cu copii de 9-11 ani, avem o serie de trei experimente la care copiii participă pe rând, în mai multe grupe, astfel încât toţi să poată să ia parte la toate trei. Eu îi îmbrac pe copii în costume de laborator croite pe măsura lor, îi echipez cu ochelari de protecţie şi mănuşi de plastic (pur şi simplu adoră să se costumeze astfel!) îi împart în echipe şi îi pun să dizolve panglici de magneziu în diferite concentraţii de acid clorhidric. Ei măsoară timpul necesar ca metalul să se dizolve, apoi colectează gazul şi îl aprind astfel încât să facă ‘poc’. Celelalte experimente implică confecţionarea unui polimer colorat – cunoscut sub numele de slime(un fel de plastelină vâscoasă) – şi reacţia iodurii contra cronometru (vezi mai jos). Nici profesorii nu scapă prea uşor: îi costumăm şi pe ei în haine de laborator şi îi punem să ia parte la toate experimentele. Mă surprinde întotdeauna cât de siguri pe ei şi de curioşi sunt copiii mereu. Uneori trebuie să mă gândesc destul de mult înainte de a răspunde întrebărilor lor.
Colaborarea dintre şcoala primară şi Universitate: o situaţie win-win? Există câteva motive care fac ca atelierele de chimie sau de ştiinţe aplicate să nu poată fi organizate pentru elevii din şcoala primară, în condiţiile în care nu există fonduri şi expertiză disponibile. În numeroase ţări, şcolile primare au legături puternice cu instituţiile de învăţământ superior sau cu gimnaziile din localitate. Ar trebui ca şcolile - individual sau în grup - să poată candida pentru granturi în vederea achiziţionării de echipamente suplimentare pe care le-ar putea utiliza în comun, sau prin care ar putea finanţa participarea unor specialişti la ateliere de ştiinţe aplicate organizate în şcoliw2. Echipamentele necesare pentru atelierele organizate cele mai frecvent sunt enumerate mai jos.
“Elevii au continuat să vorbească despre demonstraţia lor preferată (în special cea în care apărea spuma lichidă) încă mult timp după evenimentul demonstrativ. Erau absolut entuziasmaţi şi în mod evident uimiţi de ceea ce văzuseră atunci. Chiar şi copiii mici care au plâns [din cauza unei mici explozii – intenţionate] au spus că a fost grozav.” “[Tim] a făcut nişte experimente în care a folosit dioxid de carbon şi nitrogen lichid, ouă, flori, mănuşi, tuburi de cauciuc, etc., care i-au impresionat în doar o jumătate de oră pe toţi cei … 240 copii – inclusiv pe cei care spuneau că “nu e cool să înveţi”! Iar noi tocmai ne schimbăm curricula, astfel încât să includă mai multe activităţi de acest tip . Şcolile au nevoie de mai multe evenimente de genul acesta. A fost extraordinar să îi vedem pe copii atât de motivaţi”. “Nu ştiam că gazele pot să îngheţe.” “Mă aşteptam ca elevii să fie atât de emoţionaţi, încât să nici nu mai respire la vederea atâtor culori frumoase, a gazelor, fumului, şi a exploziilor puternice pe care Tim le-a produs în şcoală, dar reacţia lor la experimentele din clasă m-a impresionat cel mai mult. Deşi erau în mod evident în culmea încântării, s-au comportat exemplar, şcoala ar trebui să fie mândră de ei. În plus, spre sfârşitul ultimei sesiuni de 30 de minute, fiecare echipă de câte doi copii din grupul meu a fost în stare să anticipeze la secundă o reacţie contra cronometru destul de complicată! Din punctul de vedere al copiilor, am reuşit cu prisosinţă să facem ştiinţa să arate ‘cool’!” Echipament necesar Echipamentul Bristol ChemLabS utilizat în atelierele din şcolile primare include:
Echipamentele, cutiile de depozitare, chimicalele şi celelalte consumabile utilizate în ziua respectivă au costat în jur de UK£4000, inclusiv echipamentul pentru prezentarea de dimineaţa, la care a asistat întreaga şcoală. detalii practice pentru atelierele de chimie O clasă obişnuită (în care să se găsească şi o chiuvetă) poate fi convertită cu uşurinţă într-un laborator temporar. Deşi noi putem oferi o paletă mai largă de experimente, cele mai îndrăgite sunt cele care urmăresc îmbunătăţirea abilităţilor de măsurare, de investigaţie şi de colaborare, precum şi conştientizarea de către copii a siguranţei în efectuarea de experimente chimice. Aceste experimente sunt descrise mai jos. Numeroşi profesori de gimnaziu recunosc utilitatea experimentelor, dar scopul organizării acestora în şcolile primare nu este de a-i face pe elevi să producă ulterior lucrări scrise. Ei pot să facă acest lucru mai târziu, împreună cu profesorii lor, dar cea mai importantă idee este de a le arăta elevilor cât de palpitantă şi distractivă poate fi ştiinţa. Note: Toate substanţele chimice utilizate trebuie să fie supuse unei evaluări a riscului de către cei care efectuează experimentele, iar condiţiile locale trebuie luate în considerare. Profesorilor de la şcolile primare care nu au o specializare în chimie ar putea să li se pară o idee mai bună să fie îndrumaţi de colegii lor care predau în gimnaziile din localitate. Investigarea proprietăţilor plastilinei vâscoase “slime” şi ale substanţei polimorfe Plastilina “Slime” se obţine prin amestecarea soluţiei de borax cu soluţie de alcool polivinil (PVA), apoi se adaugă câteva picături de coloranţi alimentari. Schimbarea cantităţii de borax modifică proprietăţile fizice ale slime. Acest experiment (destul de scârbos) e foarte popular în rândul copiilor. Polimorful termoplastic care poate fi modelat a o temperatură destul de mică: 62°C. Materiale Pentru două clase de 35 elevi care lucrează în perechi, veţi avea nevoie de 3 l de soluţie de PVA şi 2 l de soluţie de borax. Pentru a obţine 1 l de soluţie de PVA:
Pentru a obţine 1 l de soluţie de borax de 4%:
Atenţie: Borax-ul se mai numeşte borat de sodiu sau tetraborat de sodiu, şi este utilizat la scară largă în detergenţi, agenţi de dedurizare a apei, săpunuri şi detergenţi. Polimorful se poate achiziţiona de la Universitatea din Middlesex, UKw3 şi costă aprox. €30/kg. Puneţi deoparte cam 4-5 g per elev (în tuburi individuale). Metoda Elevii trebuie să:
Familiarizaţi-i pe elevi cu polimorful termoplastic. Acesta se găseşte sub forma unor granule fără culoare care, atunci când sunt puse în apă fierbinte (peste 62oC), pot fi modelate în tot felul de forme interesante: peşte, pasăre sau – pentru cei cu mai puţină imaginaţie – mingi. Mingile confecţionate din acest material sar altfel dacă polimerul este călduţ..The iodine clock experiment Experimentul iodurii contra cronometru Prin acest experiment copiii examinează procesul de diluare şi învaţă să măsoare volumele cu mare precizie, precum şi să determine reacţia chimică să îşi schimbe culoarea după exact 30 secunde. Noi organizăm această activitate ca o competiţie, ceea ce face ca totul să fie mai palpitant. În experiment se utilizează două soluţii, numite mai departe soluţia A şi soluţia B (vezi mai jos). Suntem foarte atenţi să nu se confunde cu numele substanţelor chimice utilizate. Elevii au la dispoziţie trei baloane Erlenmeyer umplute pe jumătate cu soluţia A, soluţia B şi apă (W), precum şi cilindri gradaţi corespunzător pentru a evita contaminarea. Materiale Pentru două clase a 35 de elevi, veţi avea nevoie de 4 l din fiecare soluţie. Pentru a produce 4 l din soluţia A, amestecaţi următoarele substanţe chimice şi adăugaţi apă până când volumul total e de 4 l:
Pentru a produce 4 l din soluţia B, se iau 200 ml (30%, descris de asemenea ca 100 Vol) de peroxid de hidrogen adăugaţi apă până când volumul total e de 4 l. Metoda Asiguraţi-vă de faptul că fiecare pereche de câte 2 elevi are echipamentul corespunzător şi că sunt capabili să lucreze cu un cronometru, apoi demonstraţi reacţia fără diluare. Amestecaţi 15 ml din soluţia A cu 15 ml din soluţia B. Amestecul se va colora în negru după câteva secunde. Discutaţi despre ce se întâmplă dacă adăugaţi apă în amestec. Utilizaţi termeni ca ‘mai puţin concentrat şi ‘mai diluat’ în explicaţie, pentru a le da elevilor un model mental din care să înţeleagă ce se întâmplă. Daţi toate instrucţiunile verbal pentru a maximiza timpul petrecut cu punerea în practică. Daţi-le copiilor sarcina (provocarea) de a face amestecul să ia culoarea neagră la un anumit moment determinat– stabiliţi un moment între 30 şi 60 secunde. Daţi fiecărei perechi de copii un timp diferit de rezolvare a sarcinii. Deşi experimentul nu e un test prea rezonabil, întrucât atât volumul cât şi concentraţia amestecului se modifică, reuşeşte să îi captiveze pe copii şi să îi obişnuiască cu exerciţiul efectuării de măsurători, al investigării şi al înţelegerii modului în care trebuie să lucreze în echipă. Dacă e necesar, puteţi oferi un premiu celei mai bune dintre echipe. Experimentul poate fi mai complex pentru elevii de gimnaziu, de exemplu insistându-se ca soluţia B să fie diluată astfel încât de fiecare dată să fie folosit acelaşi volum de soluţie B– ceea ce este, desigur, mai relevant din punct de vedere ştiinţific. După efectuarea experimentului, turnaţi cu grijă soluţia de iodură care a rezultat în chiuvetă şi curăţaţi-o bine. Spălaţi şi reutilizaţi baloanele Erlenmeyer. Dacă nu aveţi la dispoziţie o chiuvetă, aruncaţi soluţia într-o găleată (conţinând cristale de tiosulfat de sodiu care să reacţioneze cu iodura) şi aruncaţi soluţia la toaletă, din când în când. Diluarea acidului Elevii se distrează investigând efectele diluării unui acid în urma reacţiei sale cu magneziul, în special datorită faptului că pot să colecteze hidrogenul şi să îi dea foc la sfârşit (le place zgomotul puternic rezultat). Materiale
Metoda Elevii trebuie să:
Atunci când se efectuează experimentul, coordonatorul le arată elevilor cum să dea foc gazului şi îi supraveghează cu multă grijă în timp ce ei fac acest lucru singuri. Referinţe web w1 – Pentru mai multe informaţii despre Bristol ChemLabS, consultaţi: www.chemlabs.bristol.ac.uk w2 – O listă de posibile surse de finanţare pentru şcolile din UK poate fi descărcată de pe website-ul Bristol ChemLabS: www.chemlabs.bristol.ac.uk/outreach/resources/ Nota editorului: Dacă cunoaşteţi surse de finanţare similare care sunt valabile pentru celelalte ţări europene, trimiteţi link-ul printr-un email la: editor@scienceinschool.org iar noi îl vom include pe site-ul Science in School w3 - Universitatea din Middlesex, website: www.mutr.co.uk Resurse Detalii privind câteva din activităţile Bristol ChemLabS în şcolile gimnaziale sunt descrise în:Harrison T, Shallcross D (2006) Chimia parfumurilor, atracţie sexuală şi baloane care explodează: activităţi ale Universităţii în şcoli. Science in School 3: 48-51. www.scienceinschool.org/2006/issue3/perfume Recenzie Acest articol descrie vizite făcute de studenţi ai Universităţii la şcolile primare pentru a efectua experimente chimice, pentru a-i motive pe elevi, a-i inspira şi a-i face să fie interesaţi de chimie, şi pentru a le trezi entuziasmul, şi bucuria. Există descrieri detaliate ale experimentelor care ar putea fi utilizate chiar de către profesori care nu au o experienţă vastă în chimie sau nu au acces la un laborator. Eu voi face cu siguranţă experimentul cu iodură contra cronometru cu elevii mei la ora de chimie. Alex Griffen e în prezent asociat pentru cercetări postdoctorale la Synchrotron Radiation Source, UK. Tim Harrison este membru al echipei academice a Bristol ChemLabS School. Dudley Shallcross este profesor de chimie atmosferică la Universitatea din Bristol şi director al programelor pentru public ale Bristol ChemLabS.
|